Astazi din nou sunt pierduta in negura de nicaieri... ma sfaram in milioane de bucatele fara un scop anume... ma intreb, ma zbat, ma framant... privesc ploaia... o ploaie rece... mi-ar place sa plec departe, sa raman singura pentru o clipa in unives, mi-ar place sa fug, sa ma ascund, sa plec... as vrea sa pictez in culori ceea ce se petrece in sufletul meu, insa mi-e teama ca nici o plansa nu ar putea suporta nici macar o farama din aceasta zbatere, din aceasta zdruncinare, din acest zbucium. E timpul sa le infrunt una cate una... e timpul sa le frang si apoi sa le privesc cum se transforma in tarana. Lupta cere timp. Durerea cere suferinta. Imi traiesc propriul roman, propria poveste, propriul film. Joc in acest caraghis teatru si traiesc ca si cum maine as muri... sau ca si cum as trai vesnic... ma pierd in peisaje... ma zbat in necunoscut... e timpul sa devin ceea ce trebuie sa devin. Fiecare raza de soare spune ca urmeaza furtuna, dar nimeni nu stie cat de puternica, cat de furioasa, cat de indarjita... iar apoi stropi mari de ploaie incep sa cada... si vantul incepe sa bata... da! Vantul... un cant nebun, un vant care aduce cu sine multe gunoiae... da, acel vant, bate nebun peste viata mea. Nu e timpul sa plec, e timpul sa raman. Aici e locul in care sunt sculptata, locul in care sunt formata, in care sunt zdruncinata din temelii. E locul pe care nu as vrea sa-l evit, ci pe care as vrea sa-l exploatez la maxim. Vreau sa cresc, vreau sa devin, vreau sa fiu! Vreau sa merg mai departe, am un scop, am un ideal, am o tinta. Vreau sa merg spre asta... sa alrg spre asta... iar intr-o zi, atunci cand soarele va rasari pe strada mea, stiu ca voi dansa in ploaie, o ploaie calda, binefacatoare... insa acum e timpul sa raman impotriva curentului, sa raman unde sunt, sa nu iau decizii majore si sa astept. E locul in care trebuie sa fiu formata! Voi ramane!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu