Fiecare din noi are pacatele sale `nobile`. La fel cum fiecare dintre noi are pacatele sale de neiertat, cele pe care nu le tolereaza nici in viata sa, dar nu le poate vedea nici in viata altora. Cu alte cuvinte, cele care il determina sa tina oameni la distant din cauza lor; sa ii catalogheze drept neimportanti. Am si eu pacatele mele de neiertat. Printre ele se numara barfa, lenea, delasarea si narcisismul. Da, singurele motive pentru care pot exclude o persoana din aria mea de interes.
Barfa… nu barfesc si nu-mi place sa stau in preasma persoanelor care fac asta. De ce? Pentruca atunci cand eram mica, si era asta un trend, la mine ajungeau ultima data barfele. Eram de-a dreptul anti talent la asta. Nu suportam barfitorii, ca mie imi spuneau ultima, iar ei nu ma suportau pe mine, ca aflam ultima si fugeam sa le spun. Déjà ii enervam. Nu mi-a luat mult sa invat sa-mi tin gura. Cu timpul am invatat ca tot ceea ce stiu poate sa-mi foloseasca, si ca informatia costa. Asadar, aveam acces la informative libera, avand reputatia omului care tace din gura!:)
Lenea, nu o support pentruca in fond sunt o lenesa notorie, care odata provocata, trece de la activitatile pe care le are de facut, la activitatile pe care nu le are de facut precum: pierderea timpului, pierderea padurii in favoarea copacilor, visatul cu ochii deschisi, etc. Ma atrag sporturi precum avioanele, x si o, si orice fel de video game existent pe piata (chiar daca affirm uneori ca iq meu e prea mic sa joc asa ceva, deep inside of my heart, stiu ca daca as incepe, probabil nu m-as mai lasa pana nu l-as termina, sic and l-as termina, m-ar apuca jalea). Insa un lucru nu support la oamenii din jur… sa se plictiseasca. Sa nu faca nimic. Sa le fie lene. Nu-mi place sa ma inconjor cu oameni care au activitatile enumerate mai sus (avioanele, x si o, si orice fel de video game existent pe piata) si nici oamenii carora le place sa faca nimic. Nu ma inconjor cu oameni cu astfel de activitati, si nu le tolerez nici la ei nici la mine.
Delasarea este arta de a face din ceva, nimic. Se concretizeaza prin inceperea lucrurilor si suspendarea lor fara vre-un rezultat. Nu-mi plac oamenii care n-au concluzii, care n-au pareri, care n-au idei. Nu-mi plac oamenii pro-activi, oamenii sumisivi si nici cei care nu au initiative personala. Nu-mi plac nici oamenii care tin cu dintii de parerile lor, desi ma distrez de minune cu ei in dezbateri (desi am parte mai rar de asa ceva, si nu cu oricine – pentruca in idée le dezagreez). Sunt oamenii negativisti, care nu stiu ca pot si nu vor sa stie ca pot, sau care stiu ca pot, insa li se pare prea greu sa ajunga unde vor. Nu-mi plac oamenii care au nevoie de discursuri motivationale la tot pasul si nici cei care nu stiu ce au de facut, sau pana unde vor merge cu ce au de facut.
Nu-mi plac narcisistii, cultul personallitatii, sau oamenii care sunt prea perfecti pentru cei din jur. Oamenii fara printipuri, sunt cei care vas a zica nu le au, zice Zoe Trahanache, daca nu ma insel in ` o scrisoare pierduta` Pana si oamenii nemaleabili, sobri si cu principii solide, sau fara ele, consider ca dau dovada de un narcissism de proportii. Cei care au principii solide, care nu le-ar calca pentru nimic in lume, alaturi de cei prea inteligenti ca sa aiba unele, consider ca sunt oameni cu care sa nu plec la drum. Din motive pe care nu mi le explic, nu pot suferi oamenii care se considera cei mai frumosi, cei mai destepti, si cei mai selecti. Poate de asta nu sunt o fire competitiva, eu nu concurez cu ceilalti, ci cu mine insami in a devein mai buna.
Concluzia? Iubesc toti oamenii, ins ape unii dintre ei ii iubesc de la distanta, fiindu-mi antipatici. Prietenii ii aleg prin autorselectie, pe de alta parte. Sunt o fire dificila, complexa, care are ceva de spus, care stie ce vrea, si incotro merge. Putini oameni stiu, si vor sa tina pasul cu mine, insa cei care vor asta, stiu ca vor fi acolo orice voi face. Ei ma suna doar sa ma intrebe ce mai fac, lor le pot spune ce gandesc sau ce vise am, cu ei pot plange, sau cu ei pot rade. Ei ma pot certa, critica, scoate din sarite, oftica, invata si ma pot vedea in pajama. Ei imi pot citi blogul privat (parte din ei), ma pot lua de urechi si ma pot spune lu mama – pentruca stiu ca numarul ei se termina cu 8, iar al meu cu 7. Ei stiu cate examene urmeaza sa pic, stiu ce proiecte urmeaza sa conduc si la ce urmeaza sa spun nu. Sunt oamenii pe care ii sun fara motiv, pe care ii caut doar pentruca imi e drag de ei si cu care ies la o poveste doar de dragul de a iesi cu ei. Sunt oamenii care imi fac viata mai frumoasa si pe care ii iubesc! Si care stiu asta! : )
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu